Acasa

Alcatuire

Contact

Little Boy

Little Boy ("Băiețelul") a fost numele de cod al primei bombe atomice utilizată �ntr-un conflict armat[1], care a lovit �n dimineața zilei de 6 august 1945, orașul japonez Hiroshima. Bomba a fost lansată de un bombardier B-29 Superfortress pilotat de Colonelul Paul Tibbets de la baza aeriană 393d Bomb Squadron, Missouri Statele Unite.

Mecanismul de detonare

Cu toate că, pentru Little Boy s-a folosit același sistem de detonare �n aer folosit și pentru Fat Man ("Grăsanul"), bomba continua să fie periculoasă pentru cei care o manevrau. Astfel Capitanul William �Deke� Parsons, a hotăr�t ca explozibilul convențional (cordită), urma să fie pus �n bombă după decolarea avionului. Dacă bomba ar fi căzut �n apă, reacția ar fi fost violentă, deoarece apa ar fi accelerat reacția, iar materialul radioactiv ar fi fost dispersat pe zonă mai mare. După desprinderea de avion, și armarea bombei, altimetrul și senzorii de presiune s-au activat. Dispozitivele de detonare a corditei au fost conectate la altimetru pentru a sincroniza detonarea cu altitudinea programată. �n cazul �n care acesta nu ar fi funcționat, altitudinea ar fi urmat sa fie stabilită pe baza unui barometru. Prin determinarea presiunii atmosferice care crește pe măsură ce altitudinea bombei scădea, capsa de detonare a corditei ar fi fost declanșată de barometru. Astfel proiectilul a fost propulsat spre țintă cu 300 m/s, deton�nd bomba la 600 de metri deasupra solului).

Componența

Principalele părți componente ale bombei au fost cele două cilindre de uraniu 235, acestea au fost �mpărțite �n proiectil și ținta (proporția 40:60). Proiectilul avea o lungime de 16 cm, 10 cm �n diametru și c�ntărea 25,6 kg. Acesta era format din 6 inele de uraniu, protejate de o placă de oțel și de una de wolfram. Proiectilul a fost ținut �ntr-o cutie de oțel cu pereți de 2 mm grosime. Ținta, a fost un cilindru format din 2 inele de uraniu �mbogățit care c�ntăreau �mpreună 38,4 kg. Ambele cilindre au fost �nvelite cu o camașă de bor, care avea rolul de a absorbi neutronii. �n momentul ciocnirii, �nvelișul de bor s-a desprins lăs�nd să aibă loc reacția �n camera din oțel și wolfram. Țeava de oțel, prin care a trecut "proiectilul" avea diametrul de 10 cm, lungimea de 180 cm și c�ntărea 450 de kg. Pentru ca proiectilul să fie propulsat cu o viteză de 300 m/s, s-a folosit cordită, un exploziv de artilerie, preparat din nitroglicerină și nitroceluloză. Țeava, �mpreună cu materialele explozibile și fisionabile au fost �nvelite �ntr-un strat gros de plumb de aproximativ 60 cm, pentru a proteja de radiații mecanismele electronice și mecanice ale bombei. La �nceputul lunii mai 1945, bomba era construită, �nsă �i lipsea �ncărcătura de uraniu �mbogățit care �ncă nu fusese livrată.

 

 

                                                                                                                                                                                                                         Sursa:WikipediA